RSS

Arhivele lunare: Mai 2014

Două minute?

La asta se rezumă un an întreg de muncă pentru o echipă colosală? Două minute! 60 de secunde au despărțit-o pe Atletico de cel mai bun sezon din istorie. Toți cei care sunt fani Atleti, dar l-au blamat pe Mourinho pentru jocurile sale închise, nu au mai zis acum nimic de tactica aleasă de Simeone. Altă șansă nu avea, zic eu. Echipa lui nu s-a prăbușit în minutul 93. S-a stors încet până în minutul 75, iar atunci a capitulat. Și acum am în minte imaginea disperată a lui Godin care le făcea semne disperate colegilor să iasă din apărare după ce bubuiau mingea, dar nimeni nu mai îndrăznea pentru că toți știau cât de greu le-ar fi fost să revină în defensivă. Sunt rare momentele în fotbal când nu câștiga banul. Chiar dacă a fost cel mai slab jucător de pe teren, Bale le-a dat lovitura finală adversarilor, iar de acolo a urmat dezastrul. 100 de milioane de euro. 

În doar câteva minute, Ancelotti a redevenit un „grande”, de talia lui Bob Paisley. De fapt, Carlo are 5 trofee. Trei ca antrenor și două ca jucător. A naibii istorie.

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe 25/05/2014 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , , ,

O ultimă încercare

După o lungă pauză de scris, pricinuită cel mai probabil de ceea ce a însemnat finalul carierei în presă, voi face o ultima încercare de a aduce la viață acest blog. De fapt, voi păstra acest loc ca o evadare, ca o amintire a celor 10 ani în care a trebuit să scriu zilnic, cel puțin un text. M-au inspirat probabil și rândurile pe care le citesc periodic pe blogul lui Adi Dobre, un om pe care am impresia că îl cunosc foarte bine, chiar dacă nu l-am întâlnit nici măcar o singură dată. Restartul este destul de greu. Am început revitalizarea site-ului puțin după miezul nopții, iar acum este 2:04. Revitalizare este un fel de a spune pentru că în urmă cu un sfert de oră, după vreo 50 de încercări, am reușit să tastez parola pe care o scrisesem ultima oară în urmă cu 2 ani și 2 luni. Da, știu, eram la un singur click de o posibilă nouă parolă trimisă pe mail, dar ce să vezi, mailul nu mai există.

Nu am un răspuns pentru inactivitatea de aici. Poate a fost facebook-ul de vină. Nu sunt un avid „updater” de statusuri, chiar dimpotrivă, dar simt că m-a îndepărtat dramatic de această mică lume a mea. Sau poate chiar mi-am dorit o pauză după un deceniu de presă sportivă în care nu am avut un weekend în care să îmi pot plănui ceva. Mereu am fost nevoit să fiu la vreun stadion sau, în cel mai bun caz, cu ochii pe televizor. I-am spus-o si lui Adi Dobre după ce și-a încheiat conturile cu Evenimentul Zilei. Se va simți mult mai liber. La început va exista o senzație foarte greu de descris, nu-și va găsi locul, dar apoi va descoperi că are timp să facă lucruri care altora li se par foarte normale. În urmă cu câteva zile citeam că se pregătea să meargă la pescuit. Cred că acum începe să mă înțeleagă mai bine.

Am avut un sentiment ciudat în weekend după ce a retrogradat Poli, chiar dacă nu am mai fost la vreun meci pe stadion de aproape un an de zile. Primul meu gând a fost spre toți copiii de la masa presei, care sunt la început de drum și care brusc s-au trezit cu craca tăiată de sub picioare. Presa sportivă din România este, pe scurt, o curvă. Dacă nu ai un stil deosebit de a scrie, dacă ești dispus să faci sacrificii pentru a scrie toate ideile care îți sunt cerute „de cei de sus”, chiar dacă nu se pliază pe ceea ce îți dorești să transmiți cititorilor, îți rămâne doar să te complaci într-o lume în care, la un moment dat. simți că nu îți mai găsești locul. Doamne și cât avânt aveam… Oricum, într-un final invariabil, vei primi eticheta de „unealtă” a unuia care sigur îți dictează exact ceea ce apare în articolul tău.  Iar din catalogul acela nu te mai scoate nici Fecioara Maria. Pentru că o prostie repetată obsesiv tinde să devină un adevăr incontestabil.

M-am gândit apoi și la ofițerul de presă de la Poli. ACS, FC, FCU, cum vreți voi. Chiar nu contează. Pentru că nu despre asta este vorba. Cred că până și el a pierdut șirul bătăilor pe care inima sa le-a ratat din cauza dramelor provocate de această echipă. Fotbaliștii au un moment în carieră când spun stop. Unii îl ratează, alții îl nimeresc din plin. Cei care continuă speră ca va mai veni măcar o zi cu soare în care își vor putea spune înainte de culcare că munca lor nu a fost în zadar.  Poate i se aplică și lui această idee, poate li se aplică chiar și ziariștilor. Dacă nu mai găsești acel moment pe care îl cauți ca pe efectul unui drog, te așteaptă doar gustul saturației, care într-un final îți va provoca doar greață. Eu l-am simțit. Și nu merită. Nici măcar pentru o zi.

 

 
Un comentariu

Scris de pe 22/05/2014 în Uncategorized

 

Etichete: , , ,