Pe scurt… E ora 5 dimineaţa şi mă uit la CNN. Americanii îs în vrie. Obama a spus că iranienii au arme nucleare şi au primit 2 luni pentru a rezolva toate problemele „pentru că altfel se va apela la toate mijloacele necesare având în vedere că este vorba şi despre securitatea Americii”. Preşedintele Iranului spune că nu a fost nici un secret că există o rezervă de uraniu şi că nu are de gînd să facă nimic. Două luni… Şi va fi un nou Irak…doar că va avea un N la coadă…
Here we go again!
„The international community today has no choice but to draw a line in the sand.” Gordon Brown.
Michael J. Fox avea doar 15 ani când a debutat la televiziunea canadiana – în tara sa de origine – si numai 21 când cucerea Hollywood-ul cu trilogia „Înapoi în viitor”. A jucat apoi în numeroase filme pentru marele ecran si în seriale tv., un succes remarcabil înregistrând cu sitcomul „Spin City”. Anul acesta, la vârsta de 38 de ani, în cadrul ceremoniei Golden Globe Awords, talentul sau a fost rasplatit cu premiul pentru cel mai bun interpret de televiziune al anului. Din nefericire, cu acest prilej, actorul Michael J. Fox a facut public faptul ca, de zece ani, lupta în secret cu maladia Parkinson, a carei victima este, motiv pentru care va pune punct carierei sale artistice.
Lacrimi de despartire
Desi Michael J. Fox a tinut sa-si duca crucea bolii sale în mare taina, când a negociat contractul cu producatorii pentru „Spin City”, iar acestia insistau pentru o durata fixa de trei ani, actorul a simtit nevoia sa le spuna adevarul. Le-a facut o singura promisiune, pe care producatorii au acceptat-o, sa realizeze macar 100 de episoade. Simtea ca mai mult nu poate garanta. Si, în ciuda eforturilor disperate din ultima perioada, s-a tinut de cuvânt. Pentru despartirea de ecran, scenaristii au pregatit un final pe masura, în care personajul lui Michael J. Fox – consilierul primarului din New York – paraseste functia si le multumeste colaboratorilor spunând: „Va merge. Nu va impacientati.” Pe platou si în cabine s-au varsat lacrimi. Acest ultim episod s-a bucurat de cea mai mare audienta înregistrata de serial de-a lungul a trei ani – 33 de milioane de telespectatori.
Un caz atipic
Michael J. Fox nu este singura persoana de pe glob atinsa de maladia Parkinson. Numai în America exista peste un milion de cazuri. Dar, singura diferenta, care de altfel si emotioneaza, consta în faptul ca aceasta boala este, din punct de vedere statistic, rezervata persoanelor în jur de 60 de ani. Doar 10 % dintre pacienti au mai putin de 40 de ani. În privinta stadiului bolii, Michael se afla la limita dintre primul si cel de-al doilea ciclu al bolii (care înregistreaza trei faze: usoara, medie si grava). Gratie medicamentelor, pe care trebuie sa le ia în fiecare zi, din doua în doua ore, actorul spera sa duca o viata aproape normala timp de 10 ani. Dar, daca boala va capata o forma mai accelerata, va fi nevoit sa fie tinut sub observatie medicala 24 din 24 de ore, tintuit într-un pat, lipsit de orice autonomie. „Eu nu vad acest lucru ca pe o tragedie, afirma Fox. E simpla mea realitate.” Si totusi…
9 ani de cosmar
De când i-a fost descoperita boala, în 1991, Michael J. Fox a refuzat sa-si plânga de mila si a crezut cu o tarie de fier ca totul se va rezolva. Cu toate acestea, acesti ultimi noua ani petrecuti cu grija de a-si ascunde boala n-au fost chiar atât de usori pe cât a vrut actorul sa dea impresia. La sfârsitul lunii mai, în plin interviu cu Diane Sawyer de la canalul A.B.C., a trebuit sa întrerupa emisia pentru 15 minute pentru a-si lua medicamentele si pentru a astepta sa-si faca efectul, sa-i treaca tremuraturile spasmodice. Adesea, acasa, prefera sa renunte la ajutorul pilulelor si sa treaca prin criza, suportând cu stoicism tremuraturile. În acele momente nu e capabil sa tina în mâna un pahar cu apa sau telecomanda. De fapt, fara medicamente, nu reuseste sa tina în mâna nici stiloul. Asupra mâinii stângi nu mai are de mult nici un control. Totusi, de-a lungul timpului, a învatat o multime de trucuri ca sa-si ascunda dificultatile. De exemplu, când dadea interviuri, prefera sa se plimbe de la un capat la altul al încaperii, sa se miste continuu, astfel încât gazetarii simteau nevoia sa raporteze în articolele lor ca actorul era foarte nervos în momentul conversatiei. Pe masura ce „Spin City” devenea un succes, problemele din timpul filmarilor se înmulteau. Actorul ajunsese în faza în care trebuia sa ia medicamente din doua în doua ore si sa astepte de fiecare data ca acestea sa-si faca efectul. Planul de munca a fost modificat pentru ca Fox sa poata avea week-end-uri libere, pentru odihna. Au fost schimbate si unele detalii din serial; initial, personajul interpretat de Fox putea fi vazut uneori mergând cu skateboard-ul prin primarie. Pe parcurs, acest gen de… „cascadorie” n-a mai fost posibil. Pâna si scenele statice au fost suprimate, pentru a-i permite personajului sa fie permanent în miscare, o modalitate de a-si disimula tremuraturile.
Etern adolescent si, totusi, tata
Pentru Fox, boala a devenit un al saselea membru al familiei sale: el, Tracy (sotia), cei trei copii (Sam, baiatul lor de 11 ani, Aquinnah si Schuiler, fetele gemene de 5 ani) si… Parkinson-ul. Sam e în stare deja sa priceapa si chiar reuseste sa-si ajute tatal sa treaca mai usor peste momentele de criza. Gemenele însa sunt prea mici. Nu înteleg de ce, când tatal lor le citeste o poveste, le pune pe ele sa tina cartea. Alteori plâng de frica vocii lui, mai grava, mai autoritara, alterata, de fapt, de medicamente. În ceea ce-o priveste pe Tracy, pe care a cunoscut-o la începutul anului 1980, cu ocazia filmarilor la „Family Ties”, aceasta se afla acum nu doar în ipostaza de sotie, ci si de infirmiera. Ea este cea care se ocupa de cele mai mici detalii ale vietii de zi cu zi, ba uneori îsi ajuta sotul sa se spele pe dinti sau sa-si închida camasa.
Întelepciunea dobândita prin suferinta
Dupa gloria trilogiei „Întoarcerea în viitor”, pe Michael J. Fox, asemenea majoritatii starurilor, succesul l-a ametit. S-a lansat în cavalcada vietii de noapte, s-a lasat cuprins de valurile bauturii, si-a cumparat un Ferrari pe care a reusit sa-l… sifoneze de câteva ori. Tânara lui sotie, Tracy Pollan l-a ajutat sa-si regaseasca echilibrul. S-au mutat la Vermont, au devenit, alaturi de cei trei copii, o familie cum îi place Hollywood-ului sa creada ca poate sa existe în lumea show-biz-ului. Numai ca, acolo se ascundea si o tragedie. Acum, Michael J. Fox, dupa ce a pus punct carierei cinematografice, are alt tel: de a face lobby pe lânga Congresul american în favoarea maririi bugetului destinat cercetarilor medicale vizând maladia Parkinson. În plus, actorul a înfiintat o fundatie menita sa adune fonduri în acelasi scop. Sentimentele sale? „Pot înca sa-mi îndeplinesc îndatoririle de sot si tata din familie, dar nu-mi fac iluzii, asta nu va dura. Mi-ar placea ca evolutia logica a bolii sa fie întrerupta printr-o minune, desi, dintr-un anumit punct de vedere îi sunt recunoscator. Aceasta boala m-a facut mai puternic. Sunt de un milion de ori mai întelept acum. Am realizat cât de vulnerabil eram înainte. Conteaza atât de putin recompensele materiale si cifra ascendenta a contului din banca atunci când esti nevoit sa înfrunti o asemenea situatie… În final, ne asteapta moartea. Pe fiecare dintre noi. Când accepti cu adevarat aceasta realitate, importanta nu mai e decât calitatea vietii. Iata ce sunt eu astazi… Am 38 de ani… Dar, traiesc cu convingerea ca pâna la 50, se va gasi remediul. Pâna atunci mai sunt 12 ani…”
Sursa: Revistamagazin.ro
M-am uitat la decernarea premiilor Emmy si Michael J. Fox a prezentat un premiu. Mi-am dat seama ca nu era ceva in ordine si apoi am descoperit drama sa… CUTREMURATOR!
Juve a comis-o din nou în campionat. Un gol al celor de la Lazio anulat aiurea, asta în primul rând, iar apoi au deschis scorul în urma unei faze în care a fost şi fault în atac şi ofsaid. Nu mai avea rost să mă enervez. Oricum, azi, Mourinho a oferit un nou răspuns marcă înregistrată. „M-am uitat la Lazio-Juve până la golul lui Amauri. După am plecat. De ce? Pentru că trebuia sa iau cina cu colaboratorii mei. Calamarii mă aşteptau…”
Cornel Dinu (61 de ani), administrator delegat la Dinamo, a explicat, într-un interviu acordat pentru Libertatea, care sunt cauzele eşecului din meciul de sâmbătă, 0-1, acasă, cu Oţelul. “Mister” nu a menajat pe nimeni, acţionarii, jucătorii şi staff-ul tehnic fiind puşi la zid pentru modul în care au gestionat ascendentul în joc şi în rezultate al “câinilor”.
Libertatea:Ce se întâmplă la Dinamo? Cornel Dinu: Ceva tipic românesc. După o serie bună, denumită “Săptămâna Mare”, a urmat o cădere inexplicabilă, poate, la alte popoare. La noi este ceva normal.
A contat faptul că jucătorii nu au mai fost stimulaţi financiar? De zece ani, ei câştigă sume exorbitante, indecente, fără să facă performanţă. Aşa au fost învăţaţi de managerii cu apucături de peluză. Au bătut la Liberec, au luat 50.000 de euro şi ce şi-a zis Zicu: “Am rezolvat-o şi cu porcul de Crăciun, şi cu mielul de Paşti!”.
Dar salariile le-au fost micşorate.
Nu e vorba doar de salarii. Pentru victoriile cu CFR Cluj şi cu Steaua, le-a fost dată o sumă uriaşă. De prima cu Liberec nu mai vorbesc. Este absurd ca, după o calificare incredibilă pentru care primeşti 900.000 de euro de la UEFA, să le dai jucătorilor 750.000 de euro, La Liberec a fost un miracol, iar miracolele nu se plătesc. Te duci la biserică, dai 10 lei pe lumânări şi tămâie şi ţii în casă bucuria. Repet, miracolele nu se plătesc. Îi mulţumeşti lui Dumnezeu, atât!
Ce a greşit Bonetti la formula de start?
În primul rând, a jucat cu doi mijlocaşi centrali de picior stâng, N’Doye şi Boştină, care nu îşi găsea locul. Apoi, Torje, care, în sfârşit, începuse să evolueze bine în banda dreaptă, a fost mutat pe stânga, pe motiv că Zicu se descurcă mult mai bine în partea dreaptă. Săracul, nu s-a văzut tot meciul şi în felul ăsta a fost inutil şi Torje, care nu poate cu stângul!
Atacul?
Niculescu a fost cel mai slab. Absolut inexistent. O singură minge a avut, fază de gol, şi a pasat-o la adversar. Nu e încă refăcut după botezul copilului.
Au greşit Tamaş şi Dolha la gol?
Portarul nu a greşit. În primul rând, lui Moţi i-a căzut mingea peste cap. Apoi, Tamaş ştie foarte bine că de la doi metri nu degajezi niciodată pe direcţia adversarului. O expediezi spre Spitalul de Urgenţă, “la reanimare”, “la morgă”, oriunde, dar nu înspre adversar. M-a surprins la culme utilizarea lui Ze Kalanga, jucător care se pregăteşte o zi din şase, în restul invocând accidentări.
Cum aţi descrie, per ansamblu, meciul de sâmbătă?
Per total, a fost o ciudăţenie de joc, în condiţiile în care am evoluat cu cel mai bun cuplu de fundaşi centrali de care dispunem, Moţi şi Tamaş, jucători de naţională, care au fost depăşiţi cu uşurinţă din primul până în ultimul minut. Aşa ne trebuie când, în săptămâna meciului, jucătorii au antrenament de refacere după un botez
Vacanţă şi petreceri
“Procurorul” a explicat: “Programul în ultimele două săptămâni de pauză a fost greşit. După meciul cu Steaua, au mers la petrecere, parcă ieşiseră campioni. Au avut liber până miercuri seara. Au urmat trei zile de pregătire «nervoasă » la Săftica, apoi un botez (n.r. – botezul băiatului lui Claudiu Niculescu) şi li s-a dat liber. Luni au făcut refacere după petrecere, marţi au jucat un amical cu o echipă de juniori, total inexistent ca antrenament. A fost o distracţie. Miercuri şi joi s-a lucrat pe faze fixe. Practic, nu s-a făcut antrenament de viteză, reacţie etc”
Cam aşa s-a terminat meciul dintre Serena Williams şi Clijsters. O văcuţă care a stat toată ziua pe scaun a ameţit şi a văzut foot fault la 15-30 în game-ul decisiv. Ce a urmat vedeţi mai jos…
Aşa îmi sună în urechi de câteva zile ori de câte ori vine vorba de Argentina. Se fac chiar comparaţii cu Hagi, că ambii sunt rataţi ca antrenori, ce mai! Că nu au nici o treabă cu fotbalul. Puţini sunt însă cei care au stat pînă la 4 dimineaţa pentru a urmări meciul dintre Paraguay şi Argentina şi să vadă indolenţa maximă a lui Messi. Ceva de nedescris! Niciodată nu l-am văzut atât de apatic, chiar speriat pe alocuri! Dar Maradona trebuie să fie cel îngropat! Când Maradona a bătut Columbia şi Franţa a fost erou. De când este antrenor la naţionala Argentinei are 3 înfrângeri, din care doar una este fără explicaţie. Cealaltă este cu super Brazilia şi cu Paraguay, unde Argentina nu a mai învins de 15 ani!!! Dar e mai mişto să spui că Maradona e artizanul unui dezastru, pentru că titlul vinde mult mai uşor! Ce mai! Maradona a distrus toată Argentina şi are nevoie de mare şansă să prindă şi barajul pentru Mondiale! Bărbi… Dacă arunci doar o mică privire pe clasament ţi se schimbă toată perspectiva. El arată cam aşa…
1. Brazilia
2. Paraguay
3. Chile
4. Ecuador (23 pcte)
5. Argentina (22 de pcte)
6. Uruguay (21 de pcte)
–––-
10. Peru (10 pcte)
Şi mai sunt 2 etape! În următoarea etapă, Argentina joacă cu Peru, lanterna roşie, iar locul 4 joacă cu locul 6. Un egal între cele două duce Argentina pe un loc direct calificant. O victorie a Ecuadorului îi asigura Argentinei prezenţa la baraj. E păcat însă să ratezi şansa să îl faci praf pe cel mai adevărat fotbalist al planetei. Mai ales dacă esti românache…
Nu este nevoie să urmăreşti un joc al naţionalei ca să-ţi dai seama care este problema de fond. Vreţi să îmi spuneţi că ei mai sunt motivaţi, că sunt bătăioşi? Daaaa siguuur, pentru Răzvan, pentru bunica s.a.m.d. România suferă chiar înainte de fluierul de start şi suferă din greu. Un moment foarte trist s-a petrecut la debutul meciului cu Austria. La oaspeţi cei 11 jucători cântă imnul cuo ingenuitate de invidiat. Cântă toţi cei 11. În naţionala României doar 3 jucători cântă versurile la „Deşteaptă-te române”! Lecţia pentru ei ar trebui să fie măcar atunci când văd că absolut toţi cei unsprezece copii din faţa lor cântă imnul cu un patos extraordinar!!!
Urmăriţi doar primele 2 minute. Restul nu contează!
Lumea lui Chubalito 