RSS

Arhive pe etichete: Inter Milano

De ce sper?

De ce sper că Maicon nu va pleca de la Inter? Răspunsul e mai jos. E o speranţă, chiar dacă şi aia moare, dar moare ultima.

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 14/07/2010 în Special

 

Etichete: , , ,

Se practică!

Pffff…Cristi să vezi şi să nu crezi! Am înţeles că urăşti presa din Romania, dar ai auzit de goal.com? Au scris despre al tău coleg de pe partea cealalată a bulevardului şi i-au cam băgat cuvinţele în gură, indiferent dacă în cele din urmă va pleca sau nu. Hai te rog eu intră şi cu ei în silenzio vreme de un an!

 
2 comentarii

Scris de pe 29/05/2010 în Ciudat

 

Etichete: , , , ,

Ziua 7. Ultima şi o concluzie

Da! Era clar. Prima privire aruncată de pe balcon m-a convins dimineaţa că ajunsesem în Paradis. Şi pentru că spuneam de o concluzie, ea este una simplă. TREBUIE să revenim în acel loc pentru că este absolut fantastic! Iar promisiunea este că data viitoare acţiunea se va petrece şi cu consoarte pentru că în alte cuplaje tinde să devină trist. Un peisaj fantastic, la doar cîţiva km de Cannes, Nice şi Monte Carlo. Iar preţurile sunt departe de tot de cele din locurile unde litrul de motorină te costă cât un sejur la Mamaia. Aşa că dacă aveţi posibilitatea ţineţi minte trei cuvinte… Credeaţi că o bag p-aia cu Vadim Tudor Preşedinte? Nu… Villeneuve Loubet e oraşul, iar hotelul Bahia. Iar hotelierul la fel de priceless ca alte multe momente. Un fel de Louis de Funes atemporal.

După episodul ăsta drumul de întoarcere nu avea cum să fie decât unul trist. Unul pe care am încercat să-l împrospătez cu promisiunea că nu voi rata SuperCupa Europei care se va juca la Monte Carlo peste 3 luni.  Am rămas şi cu dialogurile din cei 1500 de km  până acasă, iar unele le voi uita foarte greu. Am plecat cu intenţia de a conduce maxim 700 de km, iar după 1300 Cristi era şocat că încă văd drumurile. Era doar o iluzie însă pentru că mergeam din instinct. Iar el, tolănit cu scaunul pe spate şi cu pernele pentru care m-a luat la mişto toată săptămâna… Vaaaaiiii! Am uitat de perne! Trebuie să deschid o paranteză…

Om cu capul pe umeri, am decis să iau de acasă o pernuţă care să-mi aline drumul. Iar când eram pe scaunul din dreapta era ca un film frumos într-o seară târzie. Dar au urmat o grămadă de dialoguri care includ perna, aşa că nu aveam cum să evit subiectul!

Înainte de meci, Cristi foarte sincer şi exasperat de uzul excesiv al pilotei în maşină m-a provocat…

– Ia-ţi şi tu perna cu tine! Cum naiba o laşi în hotel?

– Pentru ce să o iau până la Madrid că avem 200 de km!

– Băi păi eşti dus? O iei frumos cu tine în stadion, te duci pe Row 8 Seat 1 şi te sprijini frumos pe-o rână…

La întoarcere, după ore întregi  în care am condus ca un bezmetic, în plină beznă şi rupt de oboseală am îndrăznit să deschid un dialog cu „Dumitraş”

– Vezi că ne apropiem de o gheretă din asta. Ia şi tu monedele din torpedo să plătim…

– Pfff…Hai mă… Nu mă ridic că îmi cade perna!

Iar ca să închidem subiectul perna trebuie să trec la alte dialoguri pe care trebuie să le scriu pentru a nu le uita. Chiar dacă nu veţi înţelege nimic din ele şi nu vi se vor părea amuzante, mie mi se păreau de Emmy după 14 ore de condus pe autostradă. Aşa că la 170 de km pe oră, pentru că ochii mei erau concentraţi doar la 30 de m în faţă, nu mai vedeam şi ce urma peste 1 km. Aşa că replicile veneau scurt…

– Încetineşte şi tu puţin că le stingi luminile la ăştia în vamă…

SAU

– Sigur nu vrei să conduc şi eu?

– Cum naiba să conduci mă, eşti nebun? N-am mai frânat din Franţa…

Depresia de care vorbeam în posturile anterioare s-a prelungit şi din cauza glumelor celui care trebuia să fie psihologul personal.

– Câţi km mai avem până în vama cu Serbia că nu mai suport!

– Maxim 5, 6…Cel mult 20!

După vreo 70 de km mi-am permis să întreb din nou

– Hai bă uită-te şi tu pe hartă şi zi-mi câţi km mai avem!

– 4…

După încă 50 n-am mai riscat…

În final, ar fi de adăugat doar faptul că după o săptămână de crimă nocturnă din punct de vedere al sforăitului am îndrăznit să-l înregistrez pe Dumitraş în timp ce mă temeam că-mi va sparge geamurile de la maşină. Şi deşi era la un pas să-mi dezintegreze şi difuzorul telefonului, răspunsul m-a descumpănit.

„Te rog data viitoare când mai ai ceva de obiectat să nu mai vii la mine cu probe neconcludente…”

Aşa că după 26 de ore petrecute pe drum, cu tot cu mese şi scaune am ajuns în sfârşit în lumea tristă şi reală în care trăim.

Ar trebui acum să zic că este finalul, dar nu este. Este doar începutul unui nou capitol la startul căruia mi-am dat seama că am pierdut prea mult timp pentru a trăi ce am trăit în această săptămînă.

NOUS ALLONS A MONTE CARLO!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25/05/2010 în Jurnal de Bord, MADRID

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Ziua 3. Italia-Franţa-Spania. Vamos a Madrid! Dar deocamdată suntem la Castellon…

După o seară perfectă, Savona a părut doar o mare greşeală. Un vânt groaznic şi o locaţie care se află prea departe de destinaţia de azi şi prea aproape de destinaţia de acum 2 zile! Aşa că azi a fost o zi cruntă cu 1112 km parcurşi într-o zi în care totul s-a mişcat fără oprire. Şi cînd ne-am oprit să mergem la budă părea că suntem pe autostradă. Peisajul de pe rivieră a fost exact acela pe care l-am aşteptat…

Dar parcă toată distracţia a fost dată peste cap de cifrele fără milă pe care le vedeam pe gps. 1086 de km până la oprirea din Castellon era o lovitură direct în moalele cojonesului meu stâng. Aşa că s-a abordat prima tactică de păcălire a adversarului. De exemplu la 999 de km au fost primele urale! „Mai avem doar 900 de km! Suntem în grafic”. Dar când gps-ul ne mai arăta vreo 399 de km, nici mulajul pe care m-am chinuit să-l fac toată ziua în scaun nu mai părea să zâmbească.

Montpellier, oraşul neprevăzut.

Până să ajungem însă la 399 de km am primit o altă lovitură în partea centrală a corpului. Mai exact pe la jumătatea drumului de astăzi s-a aprins un beculeţ sec pe bord, iar cartea maşinii spunea simplu. Opriţi că distribuţia e varză. Telefonul la Hyundai România transmitea acelaşi mesaj şi după doar 5 km de autostradă am tras brusc dreapta şi am aterizat în Montpellier. Şi ia nene Hyundai-u de unde nu-i.

După vreo 30 de minute de căutări, am slăbit în 2 ore cât pentru toată luna: „Să vedem, trebuie să o urcăm pe rampă”, a fost mesajul Hyundaiului francez. Şi caută băi hotel în mijlocul Franţei şi fă-ţi planuri cum să ajungi la meci fără 500 de euro pe care îi plăteşti să-ţi înlocuiască jumate de maşină. Transformări stomacale care nu pot fi explicate pe un blog serios, s.a.m.d. După 50 de minute de teste vine şi concluzia: „C”etait un erreur de l’ordinateur, mais vous avez des problemes avec le compresseur de l’air conditionee. Vous ne payez pas parce que c’est dans la garanti”. Mai exact… Eroare de calculator, problema cu aeru’ condiţionat! Păi băi bibi!!! De aeru’ condiţionat îmi pasă mie după ce vedeam cum mă întorc acasă cu pejou’? Cristian avea diagnosticul încă de cum s-a produs măreţia: “Non ti preocupare. Cu o resetare se pune totul la punct. Asta îţi vor spune şi medicii Hyundai”

Momentul ăsta neprevăzut ne-a dat însă ocazia să vedem un oraşel absolut fantastic!



Şi tot aici a fost şi momentul în care am văzut prima domnişoară cât de cât serioasă în cele 3 zile petrecute pe drum.


Cristian a reuşit să inducă în eroare toţi căcaţii care ne-au umilit cu tichetele de autostradă, MAI ALES ÎN SPANIA! Băi deci nu se poate aşa ceva! Din 30 în 30 de km plăteşti. 10,29 euro, 17, 12 euro, 4, 09 euro, 3, 15 euro, 4, 50 euro. N-am înţeles toată ziua care naiba este sistemul prin care îmi calculezi ăia 09 cenţi! Singura modalitate de protest a fost salutul, unul diferit, din gheretă în gheretă.

Bonsoir,

Bona sera,

Să trăieşti,

Buon giorno (cu un hăhăi tembel din partea amândurora pentru că se petrecea la 11 seara)

ŞI NU ÎN ULTIMUL RÂND, momentul maxim al zilei…

Bona sera…bona seraaaaa senorita!!! (într-un do major greu de reprodus)


Singura bucurie a Cristianului, care a condus ca un erou a fost balta din Montpellier cu care s-a pozat atât de mândru.


A urmat rapid şi în trecere Barcelona, care oricum ne-a luat vreo 30 de minute să ieşim din ea, fără să părăsim măcar de pe autostradă! Am forţat ca chiorii pentru a ajunge la Mihai şi pentru a mă ţine de o promisiune. Aşa că Mihai…AM PROMIS…AM VENIT!



Toată această postare a fost scrisă din maşină pentru ca ego-ul meu să poată digera cumva ultimii 200 de km. Am început să scriu la 203 km şi am terminat la 181. Dar nu vă puteţi imagina cât înseamnă 181 de km pînă la final după 900 de km în 12 ore. ARGHHHHHHHHHHHHH. Că iar vine ghereta cu plătitu!!!!!!!!!




 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20/05/2010 în Jurnal de Bord, MADRID

 

Etichete: , , , , ,

Ziua 2. Slovenia-Italia şi primele gânduri…

Lejeeeeeer. Cam acesta este cuvântul pe care l-aş atribui celei de-a doua zile în care m-am trezit fără nici o jenă cât de târziu am putut. M-am dus frumos spre geam şi am primit rapid o lecţie de civilizaţie pentru că am putut observa cum sunt protejaţi copiii într-o ţară normală (poza1). Am coborât fandat la micul dejun, dar parcă nimerisem în Mall de 1 iunie. Hihihihi, iureş, urlete, scandal, muzică şi mulţi copii. Voci piţigăiate şi forfotă la doar 10 metri de masa mea, de îmi venea să cred că au pregătit spectacolul special pentru mine. Vrăjeală, pentru că într-un final am aflat că era ziua în care Slovenia îndeamnă copiii la sport. Aşa că într-un oraşel la 50 de km de Italia oamenii au luat treaba în serios  Într-un final însă a fost ambientul perfect pentru un ceai cu pâine şi gem într-o dimineaţă cu aer răcoros de Slovenia…

A urmat drumul de la Postojna până în Italia, la Savona, mai exact 600 de km. În cap! Scaunul din dreapta l-am transformat în hamac, m-am lungit ca Shaquille O’Neal la fel cum mi-au fost lungiţi şi nervii de Cristian, care a făcut tot posibilul să-mi demonstreze cât de mare şofer este. Mai exact pentru că la mine media era de 8.9 litri la 100 de km, iar la el era 7.7. Şi să vezi umilinţă şi recunoştinţă din partea mea. „U are the greatest Batman Batman!”. Iar replica zilei a fost tot la acest moment: „Să-i su.i pu..@ lui Angela Merkel”

Când dădea să mă învăluie somnu’ Cristinel a sărit de am zis că i-a fugit consumul la cel puţin 7.8. Când colo era doar un Maserati, care până la urmă ne-a scos din plictiseală. I-am făcut şi o aroganţă şi l-am lăsat să ne depăşească doar ca să-l vedem mai bine, dar imediat am fost călcaţi în picioare de un motorist care a ars-o de a răsunat toată valea…


Ne-am dat seama imediat după aia şi că suntem foarte stresaţi pentru că mesajul de mai jos a fost recepţionat prea de aproape…

Însă imediat cum am ajuns în apropiere de Savona parcă totul s-a schimbat. Paradis, care părea de neatins până când am ajuns în oraşul propriu-zis. Aici am văzut o mai multe românisme, dar nimic nu poate tăia peisajele şi senzaţia pe care o ai când vezi că Mediterana ţi se loveşte de hotel. Nici măcar n-am încercat glume de genul „hai la barca mea” pentru că ar fi fost prea trist. Un oraş din Italia care oricând poate fi o reprezentanţă de iahting…

Fuga la plajă părea o idee senzaţională şi chiar a fost! Imagini de vis, nisip fin. Totul a fost perfect până când am luat geniala decizie de a intra măcar cu picioarele în apă. În secunda în care am simţit-o pe picioare m-am văzut deja alergând cei 2 kilometri până la hotel şi urinând instant din cauza celor -10 de grade pe care părea că le are Mediterana de vis…




Aşa că după ce mi-am şi îndeplinit visul neodorit am luat-o uşor pentru o papa de seară şi am nimerit la 2 turcaleţi. Kebăbărie, shaormerie, s.a.m.d. Păreau specialişti şi le-am acordat toată încrederea. Aşa că am luat…pizza.

La ieşire însă am avut parte de surpriza zilei. Perete în perete cu shaormeria respectivă era ceea ce vedeţi mai jos. Savona a fost doar o oprire pe care am calculat-o cât mai bine pentru a ieşi ieftin şi a avea un drum cât mai lejer. Dar am dat peste un FAN CLUB Inter despre care am aflat că este unul din cele mai mari din Italia. Iar ceea ce a fost înăuntru va rămâne ceva doar pentru sufletul meu, pentru că a fost prea special…


Şi m-a pus serios pe gânduri. Momentul se apropie tot mai rapid şi ideile sunt tot mai multe. Măcar mai am două zile în care pot să visez… FORZA INTER!






 
 

Etichete: , , , , , ,

Fiii ploii. Prima zi. Serbia-Croatia-Slovenia!

La 12:30 am ieşit cu o relaxare cruntă din Timişoara chiar dacă plecarea a fost lungită inexplicabil. A fost soare, a fost superb, a fost senin şi perfect! Exact vreo 10 km, de la Timişoara la Şag… În rest, rupere de nori.  Furtună, mizerie şi căcat de păsări pe geam. Concediul perfect. Dar totuşi… Un 120 lejer până la ieşirea de la Moraviţa unde normal că vameşii au stat fandaţi vreo 10 minute până să se obosească să-şi arunce privirea pe 2 paşapoarte. Am trecut vama, dar parcă nimic nu s-a schimbat. Ba da, doar vremea pentru vreo 3 minute în Vrsac, unde amatorul a scos rapid aparatul când a văzut două maşini care l-au impresionat profund…

Dar apoi am ţinut-o într-o fleşcăială generală pînă în Slovenia!

Până la momentul Slovenia însă, a avut loc cel mai dificil moment al zilei, care a purtat un nume simplu. BELGRAD! Un coşmar care a ţinut vreo două ore pentru că băieţii, din motive foarte întemeiate au decis să nu pună nici un semn cu drumul spre Zagreb în oraşul lor. Respectul meu de montagnard şi Cristofor Columb a dispărut după exact vreo 10 minute în care am realizat ca ne-am pierdut complet, dar Cristi nu, că Batman Batman!

„- Bă n-ai încredere în mine? Dacă ţi-am zis că te scot din Belgrad te scot! Vreau doar să mă asculţi şi nu ma fă că mă dau jos în 3 secunde.”

Bine, figurant… nici n-ar fi îndrăznit să deschidă uşa pentru că afară era aceeaşi ploaie care mi-a gâdilat cerebelul toată ziua. Numa’ că după vreo  50 de minute mi-am băgat picioarele în indicaţiile lui pentru că mi-am dat seama că mai mult ca sigur ne îndreptam spre Germania. Aşa că am preluat controlul! După alte 20 de minute de buimăceală, de data asta a mea pentru că figurantul intrase în „silenzio stampa”, am realizat că direcţia poate fi doar Burkina Faso după reacţia omului la care am sărit din maşină să cer indicaţii. Şi dă-i şi muie şi scandal şi contradicţii. Aşa că salvarea putea fi doar la 2 gagici, pe care după vreo 20 de secunde credeam că psihoterapeutul meu le va pocni:

– „Excuse me, can you please help me with the road to Zagreb? We are a little bit lost…

– Come on… I don’t believe you!

– What?!

– I don’t believe you, I know you are serbian.

– I promise! Look at my numbers, I’m not joking”.

Cîteva glume ieftine apoi, ucise şi mai mult de repliCA CRistianului: „Dă-le naibii de zdrenţe, hai să mergem!”

DAR răbdarea e o virtute pe care puţini o au, aşa că fetele, de la care n-am reţinut nici măcat numele ca să nu mai vorbim de altceva, m-au aruncat direct spre autostrada de Zagreb. Băi nene. Ploaia care a urmat şi pe autostradă, la 150 de km/h părea cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ziua aia!

Perioada de linişte care a urmat era una de care am avut amândoi nevoie. Doar norişorii din faţa noastră ne zâmbeau la fel de pervers. Ne-a unit din nou în gânduri doar nesimţirea ălora care îşi bat joc de toată lumea cu preţul autostrăzii. Adică aşa pe scurt, până în Slovenia n-am scăpat fără 60 de euro. „Ar trebui să le cerem despăgubiri pentru ploaia de căcat pe care au avut-o”, dar gluma a ţinut prea puţin pentru că realitatea sufla a gol prin buzunare. Croaţia a fost pînă la urmă doar ţara în care am crezut şi noi că o să vedem un tsunami chiar între picioarele noastre. Aşa că ne-am băgat rapid piciorul şi ne-am reconectat doar după vamă…


… Vamă care la intrarea în Slovenia a fost monumental de seacă. Am oprit la o tonetă unde am plătit 1 euro, pentru că probabil respiram pe autostrada lor şi am întrebat deja sictirit: „Hai băi fir-ar drumu mă-sii! How much pînă în Slovenia?”. „1 km!” „Băi jură-te!” Şi iureş băi tată! Ce a urmat…poveste! Munţi, peisaje, vrăjeli şi nu în ultimul rînd… SOAREEEEEEEEEE!!!!!!!!!!

Chiar dacă ne-au apucat gânduri ciudate să forţăm pînă în Italia, care oricum e la o aruncătură de scuipat de locul în care ne-am oprit, am decis să rămînem în Postjona unde mîine ne aşteaptă nişte peşteri de vis. Asta pe lângă drumul de 600 de kilometri fix până în Italia, care ne va lăsa pe malul mării pentru o noapte. Seara a fost cruntă pentru că s-a încheiat cu o cină pe care mi-e greu să o descriu…Iar poza de mai jos este prea blândă pentru a spune ce s-a întâmplat în realitate!


Copilotul s-a culcat rapid că a fost prea obosit să stea pe scaunul pasagerului 766 de km, iar eu am rămas să visez într-un orăşel din Slovenia, care simte şi el aerul care m-a făcut să-mi doresc drumul ăsta…



 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18/05/2010 în Jurnal de Bord, MADRID

 

Etichete: , , , , ,

CAMPIONI D’ITALIA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16/05/2010 în Special, Uncategorized

 

Etichete: , , ,