Dan Petrescu va pleca probabil zilele acestea de la Urziceni. Urmăriţi spectacolul grotesc al antrenorilor care vor da târcoale de azi echipei. Am văzut deja doi care zic: „Suntem profesionişti, normal că ne-am duce”. Zăăău???? Mai corect ar fi „pfuaaaaiiii nenică, păi instant semnez că-mi arde buza!”. Unul din ei e Bergodi…
PS: Un mic pariu că va fi Zenga noul antrenor?
Am tot lăudat Urziceniul în ultima perioadă, dar cu Steaua au făcut-o lată. Un meci în care pe final nimeni nu a mai forţat. Cum arată clasamentul final în Liga I? Acum ştim.
Urziceni – 70 pct
Dinamo – 65 pct
Poli – 61 pct (67)
Vaslui – 57
Steaua – 56,
Craiova – 55
Braşov – 55
Cei de la Urziceni au urlat două săptămîni întregi: „Mulţumim lui Răzvan! Marele Răzvan! Ne-a demonstrat cine este cu adevărat! Onoare, corectitudine!”. Toate acestea au lipsit ieri la Urziceni. De ce? Simplu. Practic Braşovul are un mare procentaj din titlul cucerit de Urziceni în acest an. A învins de două ori Dinamo în campionat, 6 puncte cu care acum cîinii ar fi sărbătorit. Indiferent de celelalte rezultate, fără nici o scuză, Urziceniul era obligată să învingă Steaua. „Mă bucur că am cîştigat campionatul, dar mă bucur şi că s-a calificat Steaua în UEFA. Este echipa mea de suflet”, a spus Petrescu la final. Nu ar fi fost mai corect Dane să te bucuri de calificarea Braşovului dacă Craiova bătea acasă şi tu, ca un gentleman, ai fi învins Steaua? Razvan nu s-a gândit la echipa de suflet când a învins Dinamo…
Multitudinea de dineuri din ultimele zile l-a dat cu siguranţă peste cap pe Mircea Sandu. Altfel nu pot să îmi explic reacţia de la marea adunare a fotbalului românesc din ultimele zile. Epatări, spectacole ieftine, diplome de suprafaţă. Şi după toate acestea o frază citită de pe o foaie. „Este inacceptabil ca unii antrenori din Liga I să aibă un comportament de spital, care nu le aduce decât ruşine atunci când sunt pe banca de rezervă. Nişte spectacole groteşti”. Extrem de interesant, Dan Petrescu nu a fost invitat la MAREA ADUNARE. După ce că este principalul responsabil pentru ceea ce se întâmplă în fotbalul de pe plaiurile noastre, Sandu are şi un tupeu fantastic. Poate acelaşi tupeu fantastic pe care l-a avut Dan când a şutat pe colţul scurt în poarta lui Tony Meola în 1994 şi când sudoarea din America s-a transformat brusc pentru Mircea Sandu în milioane de dolari aduşi în bugetul Federaţiei de un singur jucător, devenit între timp „antrenor de spital”. Trebuie să recunoaştem însă că Dan Petrescu are mari legături cu spitalul. Este fundaşul care nu a permis cât timp a fost sub tricolor ca echipa naţională să intre în spitalul care este acum. Pentru că acelaşi fundaş a scos România din grupă şi în 1998, cu un gol împotriva Angliei şi a scos în stradă milioane de români. Dar sunt sigur că nu de la dumneavoastră aşteaptă mulţumiri… domnule Mircea Sandu. Pentru că există o diferenţă între un SIR şi un domn ca dumneavoastră…
Lumea lui Chubalito 