RSS

Arhive pe etichete: Mourinho

Blestemul lui Mourinho

E foarte simplu si s-a cancerizat şi în fotbalul românesc. Portugalezul s-a dus la Inter şi şi-a dat seama rapid că are nevoie de întăriri. I-a cerut pe Lampard, pe Gerrard, pe toţi craii posibili, dar a reuşit să facă doar o mînărie cu Quaresma pentru ca impresarul comun sa-şi încasese comisionul, după care El Re a rămas blocat. Şi ca să nu se facă de băşcălie s-a aşezat frumos la birouaş şi l-a lovit ideea. Chivu mai mult decît să stea pe pătratul lui în apărare nu poate. Milito dacă îl scot din careu mă sinucid, iar Pandev aleargă. La Eto’o am de mîncat că băiatu încă poate…aşa că e simplu. Sistem ajustat 4-2-3-1.

Băi Joseeeee băi!!! Eşti nebun!? Păi te-a copiat nea Piţi care se lipea de plase după meciul cu Anderlecht, te-a copiat Şumudică, te-a copiat şi Ilie Vijelie. Pînă şi Petrovic! Nu se prinde nimeni că asta e şmecherie care deocamdată iţi iese doar ţie? Cum să joci cu un singur atacant şi 2 închizători în ograda ta???


Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe 20/09/2010 în Ciudat

 

Etichete: ,

Ziua 7. Ultima şi o concluzie

Da! Era clar. Prima privire aruncată de pe balcon m-a convins dimineaţa că ajunsesem în Paradis. Şi pentru că spuneam de o concluzie, ea este una simplă. TREBUIE să revenim în acel loc pentru că este absolut fantastic! Iar promisiunea este că data viitoare acţiunea se va petrece şi cu consoarte pentru că în alte cuplaje tinde să devină trist. Un peisaj fantastic, la doar cîţiva km de Cannes, Nice şi Monte Carlo. Iar preţurile sunt departe de tot de cele din locurile unde litrul de motorină te costă cât un sejur la Mamaia. Aşa că dacă aveţi posibilitatea ţineţi minte trei cuvinte… Credeaţi că o bag p-aia cu Vadim Tudor Preşedinte? Nu… Villeneuve Loubet e oraşul, iar hotelul Bahia. Iar hotelierul la fel de priceless ca alte multe momente. Un fel de Louis de Funes atemporal.

După episodul ăsta drumul de întoarcere nu avea cum să fie decât unul trist. Unul pe care am încercat să-l împrospătez cu promisiunea că nu voi rata SuperCupa Europei care se va juca la Monte Carlo peste 3 luni.  Am rămas şi cu dialogurile din cei 1500 de km  până acasă, iar unele le voi uita foarte greu. Am plecat cu intenţia de a conduce maxim 700 de km, iar după 1300 Cristi era şocat că încă văd drumurile. Era doar o iluzie însă pentru că mergeam din instinct. Iar el, tolănit cu scaunul pe spate şi cu pernele pentru care m-a luat la mişto toată săptămâna… Vaaaaiiii! Am uitat de perne! Trebuie să deschid o paranteză…

Om cu capul pe umeri, am decis să iau de acasă o pernuţă care să-mi aline drumul. Iar când eram pe scaunul din dreapta era ca un film frumos într-o seară târzie. Dar au urmat o grămadă de dialoguri care includ perna, aşa că nu aveam cum să evit subiectul!

Înainte de meci, Cristi foarte sincer şi exasperat de uzul excesiv al pilotei în maşină m-a provocat…

– Ia-ţi şi tu perna cu tine! Cum naiba o laşi în hotel?

– Pentru ce să o iau până la Madrid că avem 200 de km!

– Băi păi eşti dus? O iei frumos cu tine în stadion, te duci pe Row 8 Seat 1 şi te sprijini frumos pe-o rână…

La întoarcere, după ore întregi  în care am condus ca un bezmetic, în plină beznă şi rupt de oboseală am îndrăznit să deschid un dialog cu „Dumitraş”

– Vezi că ne apropiem de o gheretă din asta. Ia şi tu monedele din torpedo să plătim…

– Pfff…Hai mă… Nu mă ridic că îmi cade perna!

Iar ca să închidem subiectul perna trebuie să trec la alte dialoguri pe care trebuie să le scriu pentru a nu le uita. Chiar dacă nu veţi înţelege nimic din ele şi nu vi se vor părea amuzante, mie mi se păreau de Emmy după 14 ore de condus pe autostradă. Aşa că la 170 de km pe oră, pentru că ochii mei erau concentraţi doar la 30 de m în faţă, nu mai vedeam şi ce urma peste 1 km. Aşa că replicile veneau scurt…

– Încetineşte şi tu puţin că le stingi luminile la ăştia în vamă…

SAU

– Sigur nu vrei să conduc şi eu?

– Cum naiba să conduci mă, eşti nebun? N-am mai frânat din Franţa…

Depresia de care vorbeam în posturile anterioare s-a prelungit şi din cauza glumelor celui care trebuia să fie psihologul personal.

– Câţi km mai avem până în vama cu Serbia că nu mai suport!

– Maxim 5, 6…Cel mult 20!

După vreo 70 de km mi-am permis să întreb din nou

– Hai bă uită-te şi tu pe hartă şi zi-mi câţi km mai avem!

– 4…

După încă 50 n-am mai riscat…

În final, ar fi de adăugat doar faptul că după o săptămână de crimă nocturnă din punct de vedere al sforăitului am îndrăznit să-l înregistrez pe Dumitraş în timp ce mă temeam că-mi va sparge geamurile de la maşină. Şi deşi era la un pas să-mi dezintegreze şi difuzorul telefonului, răspunsul m-a descumpănit.

„Te rog data viitoare când mai ai ceva de obiectat să nu mai vii la mine cu probe neconcludente…”

Aşa că după 26 de ore petrecute pe drum, cu tot cu mese şi scaune am ajuns în sfârşit în lumea tristă şi reală în care trăim.

Ar trebui acum să zic că este finalul, dar nu este. Este doar începutul unui nou capitol la startul căruia mi-am dat seama că am pierdut prea mult timp pentru a trăi ce am trăit în această săptămînă.

NOUS ALLONS A MONTE CARLO!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 25/05/2010 în Jurnal de Bord, MADRID

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Fiii ploii. Prima zi. Serbia-Croatia-Slovenia!

La 12:30 am ieşit cu o relaxare cruntă din Timişoara chiar dacă plecarea a fost lungită inexplicabil. A fost soare, a fost superb, a fost senin şi perfect! Exact vreo 10 km, de la Timişoara la Şag… În rest, rupere de nori.  Furtună, mizerie şi căcat de păsări pe geam. Concediul perfect. Dar totuşi… Un 120 lejer până la ieşirea de la Moraviţa unde normal că vameşii au stat fandaţi vreo 10 minute până să se obosească să-şi arunce privirea pe 2 paşapoarte. Am trecut vama, dar parcă nimic nu s-a schimbat. Ba da, doar vremea pentru vreo 3 minute în Vrsac, unde amatorul a scos rapid aparatul când a văzut două maşini care l-au impresionat profund…

Dar apoi am ţinut-o într-o fleşcăială generală pînă în Slovenia!

Până la momentul Slovenia însă, a avut loc cel mai dificil moment al zilei, care a purtat un nume simplu. BELGRAD! Un coşmar care a ţinut vreo două ore pentru că băieţii, din motive foarte întemeiate au decis să nu pună nici un semn cu drumul spre Zagreb în oraşul lor. Respectul meu de montagnard şi Cristofor Columb a dispărut după exact vreo 10 minute în care am realizat ca ne-am pierdut complet, dar Cristi nu, că Batman Batman!

„- Bă n-ai încredere în mine? Dacă ţi-am zis că te scot din Belgrad te scot! Vreau doar să mă asculţi şi nu ma fă că mă dau jos în 3 secunde.”

Bine, figurant… nici n-ar fi îndrăznit să deschidă uşa pentru că afară era aceeaşi ploaie care mi-a gâdilat cerebelul toată ziua. Numa’ că după vreo  50 de minute mi-am băgat picioarele în indicaţiile lui pentru că mi-am dat seama că mai mult ca sigur ne îndreptam spre Germania. Aşa că am preluat controlul! După alte 20 de minute de buimăceală, de data asta a mea pentru că figurantul intrase în „silenzio stampa”, am realizat că direcţia poate fi doar Burkina Faso după reacţia omului la care am sărit din maşină să cer indicaţii. Şi dă-i şi muie şi scandal şi contradicţii. Aşa că salvarea putea fi doar la 2 gagici, pe care după vreo 20 de secunde credeam că psihoterapeutul meu le va pocni:

– „Excuse me, can you please help me with the road to Zagreb? We are a little bit lost…

– Come on… I don’t believe you!

– What?!

– I don’t believe you, I know you are serbian.

– I promise! Look at my numbers, I’m not joking”.

Cîteva glume ieftine apoi, ucise şi mai mult de repliCA CRistianului: „Dă-le naibii de zdrenţe, hai să mergem!”

DAR răbdarea e o virtute pe care puţini o au, aşa că fetele, de la care n-am reţinut nici măcat numele ca să nu mai vorbim de altceva, m-au aruncat direct spre autostrada de Zagreb. Băi nene. Ploaia care a urmat şi pe autostradă, la 150 de km/h părea cel mai frumos lucru pe care l-am văzut în ziua aia!

Perioada de linişte care a urmat era una de care am avut amândoi nevoie. Doar norişorii din faţa noastră ne zâmbeau la fel de pervers. Ne-a unit din nou în gânduri doar nesimţirea ălora care îşi bat joc de toată lumea cu preţul autostrăzii. Adică aşa pe scurt, până în Slovenia n-am scăpat fără 60 de euro. „Ar trebui să le cerem despăgubiri pentru ploaia de căcat pe care au avut-o”, dar gluma a ţinut prea puţin pentru că realitatea sufla a gol prin buzunare. Croaţia a fost pînă la urmă doar ţara în care am crezut şi noi că o să vedem un tsunami chiar între picioarele noastre. Aşa că ne-am băgat rapid piciorul şi ne-am reconectat doar după vamă…


… Vamă care la intrarea în Slovenia a fost monumental de seacă. Am oprit la o tonetă unde am plătit 1 euro, pentru că probabil respiram pe autostrada lor şi am întrebat deja sictirit: „Hai băi fir-ar drumu mă-sii! How much pînă în Slovenia?”. „1 km!” „Băi jură-te!” Şi iureş băi tată! Ce a urmat…poveste! Munţi, peisaje, vrăjeli şi nu în ultimul rînd… SOAREEEEEEEEEE!!!!!!!!!!

Chiar dacă ne-au apucat gânduri ciudate să forţăm pînă în Italia, care oricum e la o aruncătură de scuipat de locul în care ne-am oprit, am decis să rămînem în Postjona unde mîine ne aşteaptă nişte peşteri de vis. Asta pe lângă drumul de 600 de kilometri fix până în Italia, care ne va lăsa pe malul mării pentru o noapte. Seara a fost cruntă pentru că s-a încheiat cu o cină pe care mi-e greu să o descriu…Iar poza de mai jos este prea blândă pentru a spune ce s-a întâmplat în realitate!


Copilotul s-a culcat rapid că a fost prea obosit să stea pe scaunul pasagerului 766 de km, iar eu am rămas să visez într-un orăşel din Slovenia, care simte şi el aerul care m-a făcut să-mi doresc drumul ăsta…



 
Scrie un comentariu

Scris de pe 18/05/2010 în Jurnal de Bord, MADRID

 

Etichete: , , , , ,

Sport.ro…you complete me!

Iarăşi este una din dimineţile mele private cu sport.ro. Ne amuzăm, ne şicanăm şi deodată brusc ne lăsăm complet nedumeriţi. Adică stăteam liniştit să mă pregăteam să adorm şi la 5:40 începe ştirea…

Înainte de toate o precizare. Prin minutul 65 al meciului Inter-Chievo, Mourinho l-a luat deoparte pe Muntari să-i dea ultimele indicaţii înainte să-l introducă în teren. Muntari stătea la nivelul băncilor de rezerve, iar Mourinho s-a aplecat pentru a discuta faţă în faţă. În spatele lui Mourinho vreo 15 sticle goale de apă cu care băieţii au cochetat în timpul meciului. Boooon…şi acuma ştirea!

„Inter a fost la un pas să cîştige titlul în Italia, dar Totti le-a strigat petrecerea”… bla bla bla… „Inter a avut ceva emoţii, iar după 4-1 fanii s-au bucurat mai mult la golul marcat de Cagliari împotriva Romei. Chievo a fost însă la un pas de o revenire surprinzătoare, iar cînd s-a înscris golul de 4-3 Mourinho a îngheţat şi şi-a căutat rapid notiţele în coşul de gunoi” (cadru cu Mourinho cu spatele la sticlele goale)

!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Priceless…

 
Un comentariu

Scris de pe 10/05/2010 în Distracţie

 

Etichete: , ,

„Nu zi hop până nu sari pârleazul!”

Vă provoc să veniţi cu propuneri. Accept cea mai ciudată idee şi promit că o îndeplinesc dacă Inter ajunge în finala Ch League.  Atenţie! Să ajungă în finală, nu să o cîştige! Asta pentru că în continuare sînt extrem de pesimist!

 
4 comentarii

Scris de pe 21/04/2010 în Special

 

Etichete: , , ,

Atât…

Min 0:55…priceless!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 16/04/2010 în Sport

 

Etichete: , , , ,

Pînă la capăt

Tot cu ajutorul LUI putem să observăm că nesimţitul e nesimţit pînă la capăt. Acesta e arbitrul care se bucura la finalul meciului Fiorentina-Inter 2-2.

 
4 comentarii

Scris de pe 12/04/2010 în Ciudat

 

Etichete: , , ,