Sorin Bogdan: “Mile Cărpenişan era un adevărat războinic”

De ce era Mile Cărpenişan un reporter bun?

Mile simţea subiectul şi întotdeauna ardea să ajungă primul la un eveniment. Uneori, îmi lăsa impresia că doarme cu bagajul făcut. Nu conta dacă era obosit sau era în vacanţă. Anul trecut, când au fost curtremurele din Indonezia, urmate de tsunami-uri, Mile era în Austria, în vacanţă. A sunat la Antena 1 şi a plecat imediat la faţa locului.

Cum se vede moartea unui camarad din „plutonul” reporterilor de război?

Am stat trei luni împreună la Belgrad, în timpul bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, am locuit în aceeaşi cameră de hotel, deşi atunci lucram pentru televiziuni diferite (eu pentru ProTV, el pentru Antena 1), însă l-am simţit tot timpul ca pe un prieten. Era un adevărat războinic, încăpătânat cum îi şade bine unui sârb, nu se lăsa până nu obţinea informaţiile de care avea nevoie. Avea o intuiţie deosebita şi ne înţelegeam dintr-o privire. Mi se pare nedrept că a trecut de atâtea ori prin situaţii extrem de periculoase, a scăpat de gloanţe şi de bombe şi mi-ar plăcea să cred că acum ne joacă o farsă şi mâine va râde din nou alături de noi.

Erai mereu în competiţie cu Mile Cărpenişan. Ce te facea sa-ţi fie „teamă” de el, profesional?

La mijlocul anilor ’90, lumea presei din Timişoara s-a înviorat brusc: apăruse Mile, un tânăr de 20 de ani pe care, dacă nu te mişcai suficient de repede, îl găseai deja la locul unui eveniment. De când a apărut Mile, nici un jurnalist nu mai putea avea linişte! Îşi iubea meseria din tot sufletul şi era dedicat total oamenilor care îl citeau sau se uitau la televizor.

Adesea, la Belgrad, fiind doar noi doi, eram nevoiţi să ne ducem în locuri diferite şi să confruntăm sau să schimbăm informaţiile obţinute pe teren, însă relatările noastre nu semănau. Mile ştia să filtreze datele şi să le povesteasca într-un fel aparte. Fiind şi sârb, relatările lui din războaiele care au destrămat fosta Iugoslavie veneau din suflet. Empatia lui faţă de durerea oamenilor de acolo nu avea cum să nu fie mai mare decât a mea.

Îl ascultam cum transmitea prin telefon şi, de multe ori, am înţeles mai bine ce simt sârbii, de ce au fost alături de Milosevic în timpul bombardamentelor NATO şi de ce s-au ridicat împotriva lui, după ce conflictul a încetat.

Spune-ne unul dintre momentele emoţionante prin care aţi trecut împreună, pe front.

La Belgrad, eram singurii jurnalisti care stăteam nopţi întregi pe acoperişul hotelului în care locuiam, pentru că nu era „Hyatt”, unde te obligau să intri în adăpostul antiaerian în timpul bombardamentelor. Într-o noapte, o rachetă a lovit Ministerul sârb al Apărării. L-am rugat pe Nelu, directorul hotelului – care era de origine română, din Banatul sârbesc- să ne duca repede cu maşina lui la faţa locului. L-am convins destul de greu şi ne-a dus pe ocolite până acolo. A parcat şi, când am coborat din maşină, am auzit o explozie îngrozitoare.

Pentru prima oară de la începutul războiului, avioanele NATO loviseră o ţinta atinsă – până atunci, le lăsau sârbilor timp să stinga incendiul şi sa adune morţii sau răniţii. Norocul nostru a fost ca am ajuns 5 minute mai târziu faţă de momentul exploziei şi că parcasem pe o stradă paralelă. Practic, în momentul exploziei, între noi şi minister era o altă clădire, care ne-a protejat. Altfel, am fi putut muri.

Cand am ajuns în faţa ministerului, toţi poliţiştii de la pază o luaseră la goană.”Mai vin o dată !”, mi-a spus atunci Mile, care auzise mesajul de alarmă de explozie, pe staţiile poliţiştilor. Cred că atunci am batut orice record pe suta de metri la viteză – am reuşit să fugim din zonă şi să ne ascundem într-un gang.

Rugămintea unui prieten era lege

Pe front, Mile avea o glumă preferată, o supersiţie sau un obiect norocos?

Îi plăcea să tot spună o glumă cunoscută, mai ales în Banat: „Nu s-a pomenit cal verde sau sârb deştept !”. Nu era superstitios, dar, da – ca orice jurnalist – avea obiecte la care ţinea. O bricheta Zippo, casca de protectie cu care a fost în conflictul din Irak…

Cum ştiai că îţi e prieten adevărat?

Înainte de a pleca la Belgrad, mama lui m-a rugat să am grija de el, eu fiind mai în vârsta cu 10 ani decât Mile. L-am considerat un frate mai mic, deşi de multe ori a fost invers: el a fost cel care m-a ajutat sau m-a ocrotit. Când s-a întors din Irak, mi-a adus amintire o eşarfă – „shimagh” -, iar când Kosovo şi-a declarat independenţa, ne-a transmis corespondenţe pentru Antena 3, unde eram redactor şef-adjunct, deşi demisionase şi nu mai avea un contract cu noi. L-am rugat să ne transmită ce se întâmpla în numele prieteniei noastre. Pentru el, rugămintea unui prieten era lege.

Ce îţi vine prima dată în minte când te gândeşti la el?

Nopţile petrecute cu ochii spre cer pe acoperişul hotelului din Belgrad, în timpul bombardamentelor NATO. Şi furia care ne-a cuprins instantaneu, pe amândoi, când, după ce conflictul încetase, am aflat că la subsolul hotelului fusese unul dintre centrele de comunicaţii ale Armatei Iugoslave. Sătusem trei luni – fără să ştim – pe un adevărat butoi cu pulbere. Clădirea era o ţintă sigură pentru avioanele Alianţei.

Ca orice războinic, Mile era un romantic

Scrii pe blogul tău că Mile Cărpenişan era un romantic. Cum reuşea să jongleze cu romantismul şi duritatea corespondenţelor de război?

Ca orice războinic, Mile era un romantic, dar reuşea să ascundă asta. Ca orice jurnalist care a fost pe front, ura războiul. Rezona cu oamenii simpli, care sufereau de pe urma războiului. Trăia emoţiile lor şi avea o iscusinţă aparte în a le exprima în cuvinte.

Ce l-a făcut să se apropie de Daniel Răduţă, tânărul bolnav de leucemie ?

Aşa era Mile. Avea un suflet de aur şi trăia pentru ceilalţi. Un grup de jurnalişti au anunţat pe internet ca Daniel Răduţă are nevoie de ajutor şi, pentru el, a fost suficient. Pentru a strânge suma necesara salvării lui Daniel, a fost în stare să-şi vândă la licitaţie casca de metal care l-a protejat pe front. Parcă a sfost un semn.

Ion Cristoiu a scris despre noi

A existat o întâmplare anecdotică pe care ai trăit-o împreună cu Mile Cărpenişan?

Aş pomeni de seara în care a venit la Belgrad Ion Cristoiu, care a vrut să stea alături de noi pe acoperişuri, aşa cum auzise că facem, din corespondenţele noastre. I-am arătat oraşul. Era uimit că oamenii se plimbau liniştiţi pe străzi şi prin parcuri, fără a da vreun semn că oraşul ar fi sub bombardamente. Am stat apoi la o terasă şi i-am explicat ce trebuie să facă după ce sună alarma aeriană. Noaptea următoare a fost una din cele mai teribile trăite de noi, cu multe bombardamente.

Ajuns în ţară, Ion Cristoiu a scris un editorial în „Cotidianul” în care spunea despre noi că e suficient să auzim huruitul avioanelor şi putem spune ce tip de aeronavă atacă. Ne-a amuzat ideea – de fapt, doar foarte puţini militari cu experienţă sunt în stare să recunoască aşa tipul de aeronavă – , însă am fost măguliţi de metafora pe care o folosise. Şi de de onoarea pe care Cristoiu ne-o făcuse, scriind despre noi.

Sursa: http://www.adevarul.ro

PENTRU CEI CARE INCA MA INTREABA „CINE A FOST MILE?”

Experienta profesionala:

-1993 locul I la concursul literar international  “Mladi knizevnik-Donij Milanovac” cu lucrarea “Viata dupa gratii” un eseu inspirat din viata tatalui meu fost detinut politic. Lucrarea a fost publicata in Yugoslavia drepturile de autor fiind vandute editorului.

– 1995 am participat cu filmul “Timisoara fara Apa” la festivalul international de film documentar Zlatibor FILMFEST. Filmul a obtinut locul 4 din 97 si a fost prezentat in cadrul festivalului si in media romana si yugoslava.

– 1996 “Drumul Razboiului” un film documentar de 20 de episoade realizat in urma unei deplasari in zonele de conflict din Croatia si ulterior Bosnia-Hertegovina.

– 1997 “Calator in tara minunilor” 10 episoade de film documentar. Filmarile au fost efectuate in Africa.

– 1997 “Am intalnit tiganii fericiti” film documentar premiat de fundatia Soros in cadrul unei conferinte pe tema Interculturalitate si Toleranta.

-1999 corespondente legate de Mineriada transmise pentru Antena 1

– 1999 singurul reporter de front pentru Antena 1 si National din prima si pina in ultima zi a razboiului din Kosovo.

– 2000 corespondente de la fata locului despre revolutia din Yugoslavia pentru Antena 1 si Jurnalul National

– 2001 reportaje si corespondente de la fata locului despre arestarea lui Slobodan Milosevici pentru Antena 1

-2003 reportaje si corespondente despre asasinarea premierului sarb Zoran Gingici pentru Antena 1

– 2003 corespondente si reportaje de front pentru Antena 1 din Baghdad unde am intrat odata cu fortele terestre americane.

-2003 reportaj din Macedonia despre traseul romancelor rapite de traficantii de carne vie cu imagini si interviuri in exclusivitate obtinute in urma infiltrarii in retea pentru Antena 1

-2004 reportaj exclusiv Bosnia –moartea unui presedinte-despre accidentul aviatic in care si-a pierdut viata presedintele Macedoniei (imagini de la catastrofa in exclusivitate)

-2004 Belgrad – Kosovo (Kosovska Mitrovica) reportaje si transmisii live despre luptele din provincie intre albanezi si sarbi

-2004 reportaj exclusiv despre demontarea unei retele de trafic de persoane care actiona pe relatia Bucuresti-Timisoara-Belgrad-Italia (participant la operatiune)

2004 Singurul jurnalist care a obtinut interviu de la Miron Cozma

2005 Primul jurnalist roman la Tsunami in Sri Lanka, Thailanda si Indonezia

2005 singurul reporter roman de televiziune in Baghdad la momentul « rapirii » jurnalistilor

2005 singurele reportaje de stiri din rau famata puscarie Abu Ghraib Irak

2005 Inundatiile din Banat – integral

2005 Exclusivitate « Pe urmele lui Ernest Hemingway » reportaj de la corida si fuga cu taurii

2005 Inundatiile din Moldova – integral

2006 Basescu la Viena

2006 Kosovo revolte

2006 Budapesta lupte de strada 6 episoade –exclusiv

2007 Budapesta- noi conflicte

2007 Kosovo again

2007 Kosovo

2007 Miron Cozma –din nou exclusivitate

1998-2007

circa 60.000 de stiri si reportaje realizate pentru Antena 1

 

Să-l ajutăm pe Mile Cărpenişan!

Jurnalistul Mile Cărpenişan este în comă, în urma unui şoc septic şi a unui blocaj renal, şi are nevoie urgentă de o transfuzie de sânge din grupa A2 pozitiv. Timişorenii sunt rugaţi să doneze sânge. Mile este internat la Spitalul Judeţean Timişoara, bd. Iosif Bulbuca nr. 10. Acest anunt a fost publicat de catre colegii de la Jurnalul National .

 

Studiu de caz

Cred că aceste 7 minute şi 3 secunde de filmare ar putea fi un studiu extraordinar de jurnalistică, probabil cu condiţia de a scoate din ecuaţie numele personajelor implicate (Tolea, Magda). Am avut ocazia să văd ieri acest teatru, iar astăzi nişte prezentatori de ştiri, care nu au scos nici un cuvânt despre faptul că ei au fost cei care au sunat la Poliţie. În plus, Lucian Mîndruţă explica faptul că băiatul lui Tolea nu a fost nici o clipă în pericol şi că o echipă a Antenei 1 a însoţit-o mereu pe prietena basarabeanului şi chiar a ajutat-o să repare o pană la maşină. Pentru cei care se opun ideii că totul a fost premeditat, am un argument simplu. În timpul interviului cu Tolea, jurnalista are o întrebare total deplasată: „Cu cine îl veţi lăsa pe copil în această seară?”. Tolea surprins şi deja bănuitor răspunde că mai are cîteva zile la dispoziţie. Evitând această întrebare cred că rezultatul final al interviului ar fi putut fi chiar unul bunicel. Show-ul jurnalistic apare imediat după intrarea trupelor speciale. Pe lângă faptul că nu mai încape nici o discuţie în acel moment că totul este premeditat, brusc, apare o domnişoara în partea dreaptă a ecranului care începe să vorbească (o altă jurnalistă care intervine peste subiectul colegei ei !!!). Trecând peste faptul că în primele 20 de secunde nu se aude nimic urmează nişte întrebări halucinante: „Domnu Tolea, Tolea vreţi să spuneţi ceva?”, „Vă mai aduceţi aminte ce aţi făcut atunci?”, „Vă aşteaptă 4 ani de închisoare…” ?!?!?!?!?!?!?!? DAAAA???? Serios???!!!

Întrebarea mea este cât de departe trebuie mers pentru rating? Recunosc că nu ştiu dacă acest „demers jurnalistic” este unul deontologic şi cât de mult ai voie să te implici într-o asemenea situţie. Pot înţelege şi sunt de acord cu uriaşa dorinţă de a lua ultimele declaraţii date în libertate de un viitor deţinut. Dar nu este prea mult să iei acel interviu şi apoi să chemi trupele speciale? Îmi vine în minte rapid un simplu episod. Miron Cozma este eliberat, iar după doar cîteva ore este reţinut din nou. Pleacă de la Timişoara cu avionul, iar la jurnalul de seară, Antena 1 oferă în exclusivitate interviul realizat de Mile Cărpenişan. Jurnalistul timişorean reuşeşte în 20 de minute un rating uluitor. 11, 3% cu un share de 25,7%

În ideea că acest interviu al lui Mile Cărpenişan a fost un demers jurnalistic corect, reiau în rândurile următoare un interviu acordat de acesta în Jurnalul Naţional la acea vreme.

Jurnalul National: Miron Cozma a declarat, in ziua in care a fost amnistiat, ca primul interviu il va acorda numai daca va fi platit consistent. Cati bani i-ati oferit?

Nici un leu. De altfel, provocarea a constat vineri seara in a reusi sa ne apropiem de el, in conditiile in care urma sa fie transportat la Bucuresti sub escorta. Nu stiam nici cu ce va fi adus in Capitala, nici la ce ora. Vineri, in jur de 16:30, am aflat ca urma sa fie dus la Bucuresti in seara respectiva, asa ca am rezervat locuri la toate zborurile si ne-am facut si plinul de benzina, in caz ca ar fi fost adus cu masina. Pana la urma, dupa cum ati vazut, Cozma a venit cu avionul. Avea catuse si era sub escorta.

In avion, cum v-ati apropiat de el?

Am rezervat locuri cat mai aproape de el. Insa nu ne-am repezit sa-l luam la intrebari. De altfel, in acelasi avion, se mai afla, intamplator, un cunoscut jurnalist care s-a dus direct sa-l intrebe daca nu vrea sa-i acorde un interviu, iar Cozma nici macar nu l-a bagat in seama.

Cum l-ati abordat, totusi?

Am deschis un ziar, in care pe prima pagina era un articol mare despre el. Cozma a inceput sa comenteze titlul cu politistul din escorta, am intrat si eu in vorba, apoi l-am intrebat daca este de acord sa ne acorde un interviu pentru Antena 1. A refuzat initial, a spus ca presa este vinovata de ce i s-a intamplat. L-am convins totusi sa vorbeasca si apoi nu se mai oprea, avionul urma sa aterizeze, stewardesele ne faceau semne ca trebuie sa ne punem centurile de siguranta, dar Cozma voia sa vorbeasca in continuare. Am oprit interviul cred ca doar cu un minut inainte sa aterizam.

Cum ti s-a parut Cozma?

Un om haituit. In prima zi, cand a fost eliberat, a fost haituit de jurnalisti, apoi, cand a fost revocata decizia de amnistie, de ziaristi si politisti. N-a avut nici cand sa-si vada fiul. Nu mi-a fost mila de el, pentru ca inca imi aduc aminte de grimasele lui de pe vremea cand era liderul minerilor. Miron Cozma este inca indragostit de omul Miron Cozma. Dar nu mai este „”durul”” de altadata.

PERSUASIUNE

„”L-am convins totusi sa vorbeasca si apoi nu se mai oprea, avionul urma sa aterizeze, stewardesele ne faceau semne ca trebuie sa ne punem centurile de siguranta, dar Cozma voia sa vorbeasca in continuare”” – Mile Carpenisan, corespondent Antena 1