Giuleştiul freamătă, iar Grantul trepidează după lecţia de fotbal a Rapidului. Un singur om din tot acel cartier va avea coşmaruri în seara asta. Se numeşte Lucian. Fotbalul este un sport pe care majoritatea bărbaţilor îl adoră, iar cei mai mulţi dintre ei îl şi practică. Aici apar categoriile de fotbalişti. Mega jucători, super jucători…pianişti…amatori, prieteni cu amatorii sau un amic pe care l-am adus să stea în poartă ca să fim 6 contra 6. De aici scara merge doar în jos. Dacă ai jucat fotbal macar o lună în viaţa ta, atunci poţi să-l înţelegi pe Lucian. Se zbate, aleargă, tremură, e nedumerit şi vrea cu tot dinadinsul să înscrie un gol. Şi nu reuşeşte. După ultimul fluier începe alt calvar. Toţi vin în jurul lui să-l încurajeze ca pe o victimă care nu-şi găseşte suflul.
Interesant este faptul că Lucian nu e prost. Daca era prost, după ratarea uriaşă din seara asta făcea un Claudiorăducanism. Se dădea cu curu de bară, îşi rupea tricoul de pe el şi probabil ne arăta că Jesus îl iubeşte. A trimis din 4 metri cu capul peste poartă, s-a întors fără să schiţeze vreun gest şi a alergat pentru a aştepta degajarea lui Marinescu. Golul va veni. Şi nu va fi unul fabulos sau plănuit după 3 driblinguri. Va fi o deviere seacă, sau un cap plasat dintr-un corner. Şi atunci rahatul va coborî sub nivelul gîtului. Baftă Răduţă! Să respiri cît mai repede!
Lumea lui Chubalito 