România, camera ascunsă

A venit băiatu’ ăsta, antrenor la Utrecht, nu ştiu cât i-o păsa lui de Europa League, dar sunt convins că nu regretă vizita în România. Păi ce naiba se făcea el daca nu afla de Barcelona estului şi tiki-taka de România? Bănene! Omu s-a dus politicos la conferinţă, a transmis câteva politeţuri şi apoi a fost băgat în ceaţă. “Ştiţi că veţi întîlni mîine o formaţie despre care se spune că joacă tiki-taka şi este Barcelona estului?”. Îmi pare rău că nu găsesc şi video ca să vedeţi mimica feţei. Bineînţeles, netherlandezu a fost netherlandez pînă la capăt.

“Barcelona este una dintre echipele de top ale Europei. Fără supărare pentru adversarii de mîine, dar nu se poate face în prezent o comparaţie între Steaua şi Barcelona”.

Nici în prezent, nici în trecut, nici în veci pururi! Amin!

 

Un trecut mai negru.

L-am văzut la Timişoara, dar nimic nu îmi spunea că a trăit un coşmar. Părea sigur, mândru că este antrenorul unei echipe de top din Germania. Un antrenor pregătit să intre în Liga Campionilor după ce avea să elimine Politehnica. Colaborarea sa cu Stuttgart s-a oprit la finalul anului 2009, dar “problema” poate părea insignifiantă avînd în vedere momentele pe care le trăise în urmă cu 8 ani.

Povestea lui este mai jos.

 

Ora 3:15. Englezul rezistă

Meciul lui Poli se termină, la fel şi interviurile în jurul orei 1 noaptea. La ora 3 ca orice om cu mintea la cap, într-o lejeritate totală ma duc la NovaTim. Ies pe la 3:15, pun plasele în maşină şi în zare apare un cetăţean cu tricoul lui City…extrem de turmentat.

- Heeeeeeey

- Yes, hello. How can I help you?

- Man…where the fuck am I?

- You are 50 m away from the stadium…

- (se întoarce nedumerit) How the fuck is that possible? I left the stadium 4 hours ago!

- …

- (se pune liniştit pe bordură) Man…I really need to get to my hotel. This morning it was right here.

- Hotel Boavista?

- (încîntat şi întrebător) Yeeeeeeeees!!!!!!!!!!

- It’s 500 m from here. I’ll take you there.

(dialog în parcarea hotelului)

- How many beers did you have?

- 34!

- Ok…

- No really! I left at half time! Yesssss! This is the hotel! I knew it! Cheers mate…

 

Grupele

 

Gânduri diferite

Sunt multe de spus după această seară, dar pe mine m-a impresionat un singur personaj. Adrian Porumboiu. Meciul Vasluiului l-am aşteptat cu cel mai mare interes pentru că era cel mai tare din seara europeană pentru echipele româneşti. Pe Porumboiu l-am simţit fericit de două ori. Când a învins în ultima etapă la Craiova şi când a câştigat meciul tur cu AEK Atena. Este un personaj foarte controversat în fotbalul românesc, dar astăzi m-a impresionat. A avut puterea să intre în direct la sport.ro, unde cu bărbăţie a acceptat înfrângerea. “Acesta este fotbalul. Îmi cer scuze românilor pentru că am ratat calificarea. Am fost partea negativă a acestei etape. Oricum, nu mai contează. Tot ce spun acum sunt vorbe goale, care nu mai au nici un sens, care nu fac doi bani. Contează doar scorul care este pe tabelă şi cu asta basta, nu mai avem ce să facem. De mâine trebuie să o luăm de la capăt”

În rest… lucruri obişnuite. Românisme…

“Gigiiiiiii… sunt la Monte Carloooooooooooooo!!!!!!!!!!!!!!!!!! Gigi te aştept!!!!! Sunt deja aiciiiiiiiii!”, într-o hăhăială generală

Cornel Dinu, care poate este luat de prea multe ori la mişto a avut concluzia perfectă după seara perfectă a celor de la Dinamo: “Acum este doar o risipă de cuvinte. Trebuie să stăm deoparte şi să învăţăm să acordăm rolul principal în această piesă de teatru celui care îi aparţine de drept. Jucătorului!”

PS: Realizează cineva că Dinamo nu mai trăia această seară dacă învingea în ultima etapă de campionat?