Altă realitate. Închisoarea din Columbia.
Suntem obişnuiţi să trăim într-o lume pe care avem convingerea că o cunoaştem foarte bine. Ceea ce urmează este o poveste reală şi vă rog să reţineţi aceste două cuvinte după ce aţi citit acest text. „Poveste reală”.
Acţiunea se petrece în Bogota, la cea mai cunoscută închisoare din Columbia. Oficialii ţării i-au dat un nume cu care se mândresc. „La modelo”, pentru că este o închisoare model. Practic, totul este împărţit în două. Un pavilion cu 3500 de deţinuţi (unde stau rebelii, adică ce care susţin „stânga” din politică) şi încă un pavilion cu 1500 (unde stau susţinătorii guvernului, cei cărora le place să li se spună „forţele paramilitare”). În primul pavilion cu 3500 de deţinuţi siguranţa este asigurată de 148 de paznici. În pavilionul numărul doi, cei 1500 de prizonieri sunt păziţi de… atenţie… 2 ofiţeri!!!
Ei bine şi acum începe cu adevărat povestea. Această aripă este controlată de un personaj care îşi spune „Caracas”, condamnat la închisoare pentru terorism.

El are sub conducere 200 de deţinuţi, dedicaţi „Miliţiei”. Practic acest personaj conduce jumătate din închisoare. Stă la etaj, alături de mai mulţi privilegiaţi, care, din nou atenţie, au cheie la fiecare celulă. Practic fiecare trăieşte într-o mică garsonieră. Cu banii strânşi de-a lungul timpului, controlul este total. Caracas a dus însă totul la alt nivel. O idee care pare absolut incredibilă. Din banii săi a sponsorizat închisoarea pentru renovarea pavilionului în care stau cei 1500 de deţinuţi, susţinători ai guvernului. După doi ani petrecuţi în închisoare a cunoscut un personaj. Giancarlo. Un italian, care locuia în Franţa şi care este condamnat pentru o crimă făcută în Columbia. Impresionat de calităţile culinare ale lui Giancarlo, Caracas nu a stat pe gânduri şi i-a construit acestuia în curtea închisorii un restaurant! Unde se servesc cele mai interesante meniuri italiene. Giancarlo are însă numai zece mese, iar cei care mănâncă aici trebuie să îşi facă din timp rezervare. De obicei doar două mese sunt libere. Restul sunt ale şefilor.
Povestea curge şi Caracas este deranjat la un moment dat de un personaj care vine să îi vândă un ceas. „100.000 de pesos” spune spăşit cel care are un Rolex în mână. „70.000! Mai mult nu primeşti”, i-o taie scurt Caracas. După vreo 2 minute tensionate se ajunge la suma de 75.000. Caracas numără banii şi când ajunge la 70 se opreşte, întinde banii şi ia ceasul. Nici un comentariu. Imediat aflăm şi de ce. Boss-ul se duce în camera sa, unde se tolăneşte pe pat, dar deranjat se ridică şi îşi scoate pistolul (!) care îl jenează la curea. „Noi am ales o viaţă în care ne putem bucura de orice. Cei din pavilionul celălalt au ales sărăcia şi contestarea Guvernului”, spune personajul. Care este culmea culmilor într-o închisoare? Să bagi pe cineva într-o închisoare aflată în închisoare! N-aţi înţeles nimic? Dacă nu aţi realizat până acum, cei 1500 de susţinători ai „Miliţiei” au o viaţă lipsită de griji într-o închisoare “model” în care nu îi controlează nimeni. Doar Caracas… şi cei doi paznici. El are puterea supremă. Cei care îi subminează autoritatea sunt trimişi într-un tunel de 100 de m, care are o lăţime de 1 (UN) metru. Nici vorbă de aerisire. Acolo este cu adevărat închisoarea din Bogota…
Cifrele la final sunt destul de simple. Fostul director al închisorii a fost demis după ce s-a demonstrat că în trei ani a primit de la gruparea paramilitară din închisoare, peste 2 milioane de dolari!!! În ultimii doi ani, în această închisoare au avut loc… 165 de crime.
Dacă credeţi că am avut chef doar de o mică poveste vă invit să urmăriţi acest scurt material care l-am găsit pe net din documentarul incredibil care m-a lăsat nedumerit pentru ore bune.