Freddie campionul
Este dimineaţă. De abia m-am trezit dar nu mă regăsesc. M-a trezit un tremurat rece cu care deja mă cunosc prea bine. Îmi iau primele medicamente, dar astăzi este una din zilele proaste. Nu am voie însă să dezamăgesc. Campionul mă aşteaptă în sală peste doar câteva ore. Ies pentru plimbarea de dimineaţă şi vreau să alung toate gândurile rele. Stau de unul singur pentru ca oricum în primele ore nu sunt capabil sa vorbesc. Vreau să uit şi de Parkinson şi de Dystonia, de tot negrul care încearcă să mi se aşeze în creier. Sunt la Starbucks deşi e doar 6 dimineaţa. Cum am ajuns până aici? A meritat să-mi iau atâţia pumni în cap? Ştiu bine că a meritat… Sunt cel mai bun şi o ştiu toţi. Am învăţat atîtea. Îmi sună telefonul “Gândacule unde eşti? Campionul întreabă de tine / Vin imediat… În 20 de minute sunt la sală”. Manny mă aşteaptă deja pregătit şi cu zâmbetul scos parcă dintr-o fotografie. Parcă aşa eram şi eu. Intru în ring şi Manny dă drumul la lovituri: “Un pumn, doi, trei – sute… Mai poate? Nu pot să-i spun că trebuie să ne oprim, nu pot să-mi arăt slăbiciunea deşi simt fiecare lovitură de parcă m-ar lovi un tren”.
Şi totuşi “Gata Manny. Ajunge pentru dimineaţa asta”. Iarăşi trebuie să mă ascund. Mă duc în camerea mea şi îmi iau din nou pastilele deşi nici nu ştiu de ce sau de cine mă ascund. Ştiu toţi ce am. Tremuratul e coşmarul de dimineaţă. Seara mă simt mai aproape de ceea ce mi-aş fi dorit să trăiesc la vârsta asta. Manny mă mai ia o dată la pumni, dar o lăsăm mai moale. Are program mai uşor pentru că peste o săptămână este meciul. De abia aştept. Am şi eu nevoie de o pauză. Sper doar să nu fie ultima. Toţi aşteaptă să zic că nu mai pot, că renunţ, că îmi iau un ajutor. Dar la fel ştiu toţi că nu mai sunt ANTRENORUL dacă îl pun pe altul să ia pumnii în locul meu.
Doamne! Cum a trecut săptămâna asta? Manny a tras ca un nebun. Nici nu am emoţii. Singura problemă e tot Parkinsonul nenorocit. Nici astăzi nu mă lasă să vorbesc. Noroc că este Buboy cu mine în colţ. Fratele de sânge al lui Manny. Gong de start. Manny poate intra în istorie, dar Miguel l-a luat foarte tare. Nu-mi place prima repriză. Buboy asimilează sfaturi cât pentru un meci întreg şi transmite tot. Eu numai mă uit în ochii lui Manny. E clar, a înţeles.
Miguel e knockdown în a doua repriză. De aici meciul e al nostru. Aşa uşor să fi fost? Cotto era un animal. Pierduse un singur meci în carieră din aproape 50 câte a fost în ring. Repriza a patra suntem la un pas de knock-out, dar Miguel se ridică din nou. Am câştigat dupa 12 runde, dar a fost o lecţie de box. Mi-ar place să-l laud în faţa tuturor, dar corpul nu mă lasă. Efectiv nu pot. Am crezut că e o seară de adio. Dar iar mi-a trecut sentimentul. Cum să fiu indiferent când aud: “Manny Pacquiao îl învinge pe Miguel Cotto prin TKO în repriza a 12-a şi intră în istorie cu 7 centuri mondiale cucerite!”. Mai am doar un super meci de pregătit, cu Mayweather… Freddie, ştii bine, ai spus-o de atâtea ori. Nu va fi ultimul meci.
Cam aşa mi-a fugit imaginaţia când m-am gândit serios la ce a realizat Freddie Roach, considerat cel mai bun antrenor de box din lume, care are probleme serioase de sănătate.
Cota 16 si un joc criminal!
Aşadar am ajuns la 16 injecţii in gleznă şi stau frumuşel lipit de pat şi de canapea. Am descoperit însă un joc absolut fabulos. Nu sunt deloc uşor de impresionat, dar acesta este cel mai tare joc pe care l-am jucat în viata mea. Va rog să urmăriţi de la 0:50!
Marius Vizer: “Am o şcoală de fotbal care este înfrăţită cu Real Madrid”
Un personaj despre care nu se vorbeşte prea mult în România şi un personaj care vorbeşte foarte rar în România. În această noapte însă l-am găsit prima ştire pe Gazzetta dello Sport. Un interviu destul de lung din care am aflat chestii interesante. Marius Vizer este preşedintele Federaţiei Mondiale de Judo şi un apropiat al clubului Dinamo.
- Cum se face că oamenii faimoşi au făcut judo? Şi în trecut, dar şi în prezent…
- Judo-ul este un sport care formează caracterul, personalitatea şi dă un drum în viaţă. Avem exemplul Putin, care se antrenează de trei ori pe săptămână pe tatami. El este şi preşedintele onorific al Federaţiei Mondiale de Judo. Albert de Monaco este un fost judoka. Chiar şi Sarkozy a făcut judo.
- Poate să te ajute judo-ul să conduci mai bine o ţară?
- Eu cred că da pentru că este un prim pas spre disciplina. Disciplina care se învaţă prin judo te ajută să devii un lider în societatea civilă.
- Trebuie să trecem la fotbal. Din câte ştiu sunteţi un mare fan Real Madrid.
- Da, aşa este. Fotbalul este o mare pasiune de a mea şi sunt un mare fan al lui Real Madrid. Eu am o şcoală de fotbal în România, care este înfrăţită cu cea a celor de la Real Madrid. Am mulţi prieteni în fotbal, Dario Bonetti, unul dintre ei a antrenat în România…
- Cum este pt. dvs. să fiţi într-un asemenea moment dificil preşedintele unei Federaţii Mondiale?
- Dacă trebuie să fac o critică severă trecutului voi spune că nu am avut manifestări care să ne ajute să ne dezvoltăm. Acum avem un program încărcat internaţional, cu premii mari, de la 150.000 la 200.000 de dolari. Din păcate aveam puţină trecere în media, la tv şi în ziare, iar acest lucru ne-a adus probleme şi cu sponsorul nostru pentru că nu eram văzuţi prea des. Acum cu 15 concursuri în fiecare an putem să ne gândim să recucerim spaţiul pierdut. Avem acum un program foarte interesant care se numeşte “judo pentru toţi”.
- Acum 30 de ani s-a sărbătorit Căderea Zidului Berlinului. Cum aţi văzut acest moment dintr-un bloc comunist?
- Eu am emigrat în Austria în 1988 şi apoi am ajuns în Ungaria. De acolo am urmărit şi Căderea Zidului. Acum se discută de democraţie, dar este o altă poveste, mult mai lungă… Cert este că s-a făcut un pas important spre Europa şi spre UE.
- În cariera dvs. aţi pus mereu preţ pe copii. Care este mesajul prin care atrageţi un copil la judo?
- Mie judo-ul mi-a dat capacitatea de a merge mereu înainte. Nu a fost un mod de supravieţuire ci a fost un mod de a depăşi toate problemele din viaţă şi de a privi cu optimism ziua de mâine. Tocmai de aceea mă bucur că mă aflu aici, ca în fiecare an, la a 40-a ediţie a acestui turneu de judo. Avem alte trofee pe toate continentele şi voi încerca să fiu aproape de fiecare în parte
Dansezi pentru mine???
Domnişoarei Andreea Mantea i-a dat puţin laptele-n foc… de la 0:58. “Micuţule Will te rog să-ţi ridici ochii din hârtii. Te rog frumos!”
Absolut genial!
Sâmbătă se joacă barajul pentru Mondiale între Irlanda şi Franţa. Sarkozy a vrut să asiste la meci şi şi-a pus oamenii să-i facă rost de un “box VIP” încă din debutul meciului. Irlandezii i-au răspuns sec. Cât să fie “box-ul”? De 30 sau de 60 de cm?? Hahahahaha. A urmat o nebunie de scrisori între cele două ţări pe care le-am găsit pe Blog de Fotbal!
Oribil
Nu am cuvinte pt. stadiul în care a ajuns presa din România. Mi se pare o nebunie absolută faptul că PRO TV a cumpărat practic înmormînatarea lui Gheorghe Dinică! Nici nu ştiu cum se poate explica un asemenea lucru. Cei de la Adevărul au încercat să ia nişte interviuri prin care foştii colegi ai maestrului să-şi ia adio de la el, dar cei de la PRO TV au interzis acest lucru! IN-CRE-DI-BIL!!!!!!!!!!! Toata povestea este aici!
